Delia Antal: "Actorii cei mai buni sunt cei care au suferit enorm in viata"

Adaugata 2014-04-20, la ora 09:29:49
Delia Antal: "Actorii cei mai buni sunt cei care au suferit enorm in viata" De zece ani locuieste la Londra, dar radacinile ei din tara o trag mereu spre locul de unde si-a dorit cu toata ardoarea sa plece. Delia Antal revine in Romania cu filmul ei de debut, „D’ORA”, o productie britanica, inspirata oarecum din viata ei-„D’ORA” prezinta povestea unei tinere naive care profita de sansa de a emigra din tara.

 

Cine este Delia Antal si ce se ascunde in spatele imaginii unei actrite de succes, aflati din scurta discutie purtata cu aceasta.

 

De cand pasiunea pentru actorie?
Mi-am dorit sa urmez aceasta profesie de la varsta de 4 ani, cand am jucat rolul oglinzii din ”Alba ca Zapada” si m-am indragostit de actorie, dar imi era frica sa spun, pentru ca eram convinsa ca lumea va rade de mine. Eu imi doream sa joc rolul principal, ma consideram mai potrivita sa joc Alba ca Zapada, dar dupa cum stim, dintotdeauna a existat si a contat cine e mama si tata. Am cochetat cu ideea si imi doream foarte mult sa fac scoala de actorie in Romania, dar am indraznit sa zic odata in clasa la scoala si o colega a zis: „cine te crezi tu, trebuie sa fii din familie buna cu potential ca sa ajungi acolo”. Si uite asa, copila fiind, mi-am pierdut increderea in mine. Dar eram destul de desteapta, asa ca am terminat facultatea de economie si ma ajuta foarte mult, azi, in a crea propriile mele filme.

Pe mine orasul Los Angeles m-a format ca actrita si mi-a dat curaj sa regizez si sa produc filme. In perioada in care am facut cursuri de actorie acolo cu celebrul Howard Fine (cel mai bun acting coach din lume, cele mai mari vedete de la Hollywood se antreneaza cu el pentru fiecare rol care il primesc inclusiv Brad Pitt si Johnny Depp). Am urmat si un curs intensiv de actorie, regie si scris scurte scenarii la The Center Meiser. Dupa experienta si profesionalismul acumulate acolo, am revenit la Londra, unde m-am simtit cam pierduta in spatiu profesional, simteam ca nivelul pe care l-am atins in urma cursurilor nu mai este cel care il aveau colegii mei de la Actor Temple, unde am inceput in 2007 si sunt si azi membra. Atunci am decis ca trebuie sa ma apuc de facut ceva serios, si am initiat productia „D'ORA”.


„Am trait momente si am vazut lucruri care nici nu stiam ca exista”


Cum ai ajuns sa te stabilesti la Londra?
A fost o pura coincidenta: dupa licenta obtinuta in august 2004, simteam o sete de reusita, de altceva, simteam ca nu ma mai tinea nimic in Romania si, datorita faptului ca varul meu era la Londra, asa de pe o zi pe alta, m-am trezit cu bagajul impachetat spre o noua lume.

Ce schimbari au intervenit in viata ta de cand locuiesti departe de tara?
Foarte multe. Am trait momente si am vazut lucruri care nici nu stiam ca exista, si mi s-au intamplat lucruri la care nu indrazneam sa visez vreodata. Cum ar fi actoria, productia filmelor, sa am propria casa de productie in Londra, mai nou si in Romania, sa am propria casa si in Londra si la Zalau, sa calatoresc unde imi doresc, si sa particip la festivalurile importante de film, sa o iau pe mama si sa mergem in orice tara exotica imi doresc, sa cunosc foarte multi actori celebri si personalitati, sunt niste lucruri la care nu aveam cum sa visez, deoarece am fost educata intr-o tara comunista pana la varsta de 10 ani, unde nu aveai dreptul sa iti spui cuvantul, nu aveai voie sa stii nimic, doar sa te supui. Pare o varsta frageda, dar imi aduc aminte tot, si am suferit enorm, cea mai mare dorinta a mea era sa plec din Romania, stateam intinsa pe iarba cu fata in sus si asteptam sa treaca vreun avion timp in care ma rugam: ”Doamne, Ajuta-ma ca intr-o zi sa calatoresc prin toata lumea, sa zbor lumea in lung si in lat si sa fiu acolo sus, in ceruri, in avion, cat mai aproape de Tine”. Cand venea avionul, saream in sus de bucurie si strigam cat puteam de tare, sa ma ia cu el. Pot sa spun ca azi, acel vis este realitate.


“Daca esti un actor bun nu trebuie sa te expui la petreceri mondene”


Vorbeste-ne despre filmul „D’ORA”. Ce reprezinta acesta pentru tine?
O productie britanica 28 Films Ltd., „D’ORA” prezinta intr-o maniera onesta incercarea unei tinere de a evada din mentalitatea tarii natale pentru a-si urma visurile. Insa, aceasta calatoria o incarcereaza pe Dora intr-o lume in care inocenta ei este spulberatatreptat. Dora va risca totul pentru cei dragi, in speranta crearii unui viitor mai bun.
Inconjurata de saracie, intr-o Romanie postcomunista, o tanara naiva profita de oportunitatea de a emigra in Anglia, chiar daca asta inseamna a calatori cu o duba, ascunsa intr-o cutie de carton. Ajunsa la Londra, visurile ei de a se imbogati si de a deveni faimoasa sunt repede spulberate de realitatea vietii cotidiene. Impactul cultural, schimbarea modului de viata, de la o existenta monotona si saraca in Romania la o viata riscanta in Londra, precum si dorinta de a-si depasi conditia si a-si ajuta rudele de acasa, o determina pe Dora sa se foloseasca la maxim de fiecare oportunitate iesita in cale.

Care a fost cea mai grea scena de filmat si de ce?
Au fost trei scene incredibil de grele pentru mine. Scena in care am scris o scrisoare de ramas bun familiei, inainte sa plec la Londra, deoarece asta s-a intamplat si in realitate, in conditia in care eu am plecat spre ideal si nu stiam daca o sa ii mai revad vreodata. Imi era teama ca o sa fiu prinsa si inchisa. Scena in care ma intorc acasa si tata si mama ies sa ma intampine, reuniunea cu familia a fost o mare de emotii si acuma cand scriu plang. Si scena in care Dora, eroina principala, personajul pe care il joc in film, face tot posibilul si le aduce pe familiile imigrantilor din Londra, la ei. Oridecate ori vad filmul plang la aceste scene, si crede-ma, l-am vazut de 200 de ori, pe putin.

Cat de mult conteaza prezenta unui actor in societate (la petrecerile mondene) pentru cariera lui?
Daca esti un actor bun nu trebuie sa te expui la petreceri mondene, ci doar atunci cand trebuie, ai un film de vandut, ai in contract ca trebuie sa il promovezi sau esti nominalizat la un premiu, sau invitat sa prezinti sau sa sustii un eveniment. Evenimentele mondene nu iti aduc nici un beneficiu, in schimb evenimentele de filme, da, iti aduc, acolo poti sa cunosti oameni in domeniu si sa colaborezi. Eu asa mi-am facut toate cunostintele. Nu am rezolvat absolut nimic pe relatii sau pile, eu singura-singurica mi-am creat o baza de date din industria filmului, pe unii chiar pot sa ii numesc prieteni. Sa stii ca oamenii sunt buni si daca te vad ca muncesti si iti doresti sa faci ceva te ajuta intr-o anumita masura, depinde de tine cat esti de perseverent. Sunt multi care iti trantesc usa in nas, pentru ca nu ai venit printr-o relatie la el, sau ca nu au auzit de tine, sau simplu, nu au nici un interes de la tine. Nu este usor dar este posibil.

Cum ai caracteriza meseria ta, cea de “actor”?
Nebuna, dar frumoasa. In primul rand solicitanta si sacrificanta. Ca sa fii actor trebuie sa ai o doza de nebunie, de dorinta de exprimare, de a fi auzit si iubit.  Poate gresesc, dar eu cred ca actorii cei mai buni sunt cei care au suferit enorm in viata, si intr-un fel au fost respinsi de familie, de societate, pentru ca ei au cea mai mare dorinta de a dovedi ca ei "sunt" si o fac cel mai bine. Nu sugerez indirect ca si eu as fi una dintre acestia, eu admit ca "sunt" si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a scos si fericirea in cale.

de Anca Lapusneanu - 10968 afisari
 
         
 
3.0 - 10316 voturi