In luna august a anului 2009, revista VIP oferea cititorilor un cover-story special cu maestrul Johhny Raducanu. Mr. Jazz of Romania vorbea atunci despre cea mai frumoasa poveste de dragoste din viata sa, despre vizitele pe care le facea la mormantul poetului Nichita Stanescu, dar si despre conditia sa sociala. Chiar daca ar fi putut castiga bani frumosi de pe urma talentului sau, a refuzat multe oferte generoase. Tot ce-si dorea era "un sfirsit discret si onorabil". Redam articolul in intregime:Din camera garsonierei sale se aud acorduri simfonice in surdina. „Bach…“, spune, intr-o stare de semireverie, artistul. „Muzica asta ii apartine lui Dumnezeu. Doar Beethoven e al nostru. Avem si-un saltimbanc, Mozart!“, ride apoi cu pofta batrinul. Johnny Raducanu mai este rareori invitat la televiziuni. Nu prea mai convine. Dar poate ca asa sfirsesc oamenii cu adevarat liberi, abandonati intr-o nota falsa de solidaritate si de compatimire. „In luminatorul asta din bloc vin niste pasarele dimineata. Le aud mereu ciripind, pe la cinci. Vin, fac zarva un timp, pleaca. Pleaca in drumul lor, dar revin mereu“, spune Raducanu, apoi schimba registrul: „Aici m-am nascut, aici am crescut, astea sint limba si traditiile mele. In tara asta sint ingropati fratii, parintii si stramosii mei. Aici e pamintul tau, ma! Daca nu pretuiesti asta, esti degeaba. Pai eu le-as lua cetatenia astora care pleaca!“.
Calatorii de pomina cu avionul, in perioada comunista
„Pe timpul comunismului umblam mereu cu avionul. Ma intilneam si cu ala, cum il cheama, era sef la Camera de Comert, vindea la arabi tunuri si mitraliere… Paunescu (n. red. - George Paunescu)! Cursele astea devenisera ceva ordinar, erau un fel de IRTA, deseori plecam sau ma intorceam cu ele in Romania dupa vreun concert. Odata eram la Bruxelles, in avion, asteptam sa decolam. Dar n-am plecat pina cind belgienii n-au pus ca balast niste saci de nisip, ca erau putini pasageri. Mereu se intimpla asta… Erau doar opt, zece pasageri. Doi, trei <civili>, citiva profesori veniti pe la conferinte, stewardesele si securistul, in spatele avionului. Cind plecam, venea gagica, stewardesa, si intindea cite un ziar Scinteia pasagerilor. Eu citeam numai rubrica aia, <Fapt divers>, o scriau Cristoiu si ala, Nistorescu. Ca a taiat unu’ un porc si porcu’ a fugit cu tot cu cutit… Rideam, si astia, strainii, ma intrebau ce am. Ala din spate, securistul, ma ciupea: <Ce ai, dom’le, ne facem de rahat chiar in halul asta?...> Ajunsesem sa rida aia de la Interne de mine. Ziceau: <Ia uite, iar s-a intors asta in Romania!>“, spune Raducanu. Dar artistul mai avea un motiv sa o faca: Geta.
De cine va e dor, maestre? „De Geta mi-e dor“
Johnny Raducanu si Geta Costin au trait una dintre cele mai frumoase povesti de iubire din cite s-au vazut. Geta, „cea mai iubita studenta a lui George Calinescu si o femeie de o eruditie care te lasa fara respiratie“, dupa cum declara artistul, si Johnny au fost aproape 50 de ani impreuna. 15 ani ca sot si sotie, iar apoi ca foarte buni prieteni. „Tot ce stiu am invatat de la ea. Si chiar daca n-am fost un invatacel prea bun, tot am invatat ceva. De la ea am invatat sa discern ce e rau si ce e bine. Nu stiu daca am fost indeajuns de recunoscator pentru asta. Si nici regretele nu-si au rostul. Mi-as da un pumn in cap, dar asta nu rezolva nimic. A fost de o toleranta si de o generozitate magnifica, indurindu-mi capriciile, nu ca pe o povara, ci ca pe un dat de la Dumnezeu. Si-a facut o datorie din a ma forma, din a-mi organiza mintea, din a ma face util si placut in societate. Asa mi s-a mai ascutit si mie spiritul“, spunea artistul cu putin timp dupa moartea sotiei sale. „Pacat ca nu ma pot duce mai des la cimitir, la nevasta-mea. Dar, cind am cunoscut-o, i-am promis ca n-o voi parasi nici in mormint, asa ca am facut la Cernica un monument pentru amindoi. Ne vom odihni alaturi. Cind am vazut ca-i coboara cosciugul in groapa, i-am spus: <Vin si eu curind!>“, marturiseste artistul.
Discretia, mai valoroasa decit aurul
Cu ani in urma, muzicianul a fost invitat sa tina cursuri la o universitate din America, dar a zis pas, in ciuda ofertei materiale avantajoase. „In viata mea cred ca am cistigat cam un milion de dolari. Dar niciodata nu mi-au placut astia care se lafaie in case, care au masini nenumarate si garaje. Doar nu era sa-mi stric conditia sociala“, spune hitru Raducanu. „Pe mine nu ma intereseaza banii. Poate sa fie vorba de tot aurul din lume… Vreau doar sa am un sfirsit discret si onorabil. Intr-o zi, Caramitru (n. red. - Ion Caramitru, directorul TNB si prietenul artistului), pe care o sa-l imputernicesc eu, va veni si va spune la televizor: <L-am inmormintat pe Johnny Raducanu acum trei zile>“, se confeseaza muzicianul.
„Pe Videanu l-as impusca in fund, sa-l usture trei ore!“
Avem de-a face, in mod evident, cu un stil de viata care opereaza cu alte mijloace, mult mai delicate si autentice. Dar viata sociala e plina de deviatii si nu trebuie sa insisti ca sa-l provoci pe artist impotriva ei. Muzicianul este necrutator cu politicienii de azi: „Inainte de venirea comunistilor, Braila, de unde sint eu, era un oras cosmopolit. Traiau acolo greci, turci, italieni si vreo doi romani. Si tin minte ca era o expresie: e ciorditor, dar e baiat bun. Cum e baiat bun?, intrebam eu, daca e ciorditor... <Gionica, ala ciordeste, dar mai lasa si de prasila!>, mi se spunea. Pai astia din politica mai lasa ceva? Acum ceva vreme mi-am aranjat si eu locul de veci la cimitir si am cumparat niste marmura. M-a costat ceva. Dar am auzit ca Videanu detine o mare cantitate de marmura in Romania. Pai cum? Cine e asta sa aiba toti muntii de marmura din tara? Asta e hot si nu-l baga nimeni la puscarie?! O sa-mi iau un pistol din ala cu bile sa-i trag una in fund sa-l usture trei ore! Nu le e rusine?“, scapara Johnny. „Dar Hrebenciuc? Cine l-a pus in politica? Ce a facut asta efectiv, ca tuturor le este frica de el? Ingimfati si sinistri, si ca mutra, si ca inteligenta, astia sint politicienii romani! Ar trebui sa fie omoriti ca oameni politici! Iar astia care ii fac curte lui Basescu ii cunosc eu, sint cu totii niste gainari! Din pacate, votul e inutil. Eu n-am votat niciodata si nici n-o sa votez. Chiar daca votul e bun, e mincat imediat. Din cauza coruptiei“, continua maestrul.
„Ca sa ajungi miliardar, trebuie sa fii <killer>“
„Demult, le cintam miliardarilor in croaziere. Stii cum arata un miliardar adevarat? E plictisit. Pentru el, viata e grea si anosta. Mi-a zis unul intr-o zi: <Te uiti la mine si spui ca sint miliardar, dar jumatate din avere se face omorind. Trebuie sa fii <killer>, altfel n-ajungi niciodata miliardar>, mi-a spus. Sint si la noi miliardari, dar ai vazut vreunul care sa vina la televizor sa spuna ca a omorit? Nici n-o sa vezi!“, spune artistul.
„Cind ochiul meu fura oleaca de glezna de femeie, tremuram tot“
Diferentele de moravuri intre epoci sint constatari cotidiene pentru Johnny Raducanu. Nu doar in cele neplacute, ci si in privinta lucrurilor placute. „<Gionica, ma mai tii minte?>, ma abordeaza intr-o zi o femeie. Era trecuta de 70 de ani. Eu nu stiam cine era. <Sint eu, Lili… Eram prostituata la bordelul din capatul strazii si tu erai clientul meu. Acum iti aduci aminte? Ti-am dat voie si sa ma saruti.> Pai cum sa nu-mi aduc? E-he, trecuse timpul… O adevarata femeie, Lili, respectabila, acum era cu sotul ei. Sa stii ca cele mai reusite mariaje se fac cu femei din astea, se asaza la caruta si trag, sint cinstite. Si nu spun prostii, toata literatura vorbeste despre asta. Am mai vorbit de una, de alta cu ea si imi spune, la un moment dat, Lili: <Gionica, ce parere ai de fetele din ziua de azi? Ca eu nu le mai inteleg. Cum sa umbli aproape goala pe strada? Sa te vada mitocanii fara sa plateasca nimic?! Cum vine asta?>. Ha-ha-ha! Incredibil! Iti dai seama, <sa te vada mitocanii pe gratis?!>. Mi s-a parut fantastic. Pai Lili era o profesionista! Cind ochiul meu fura oleaca de glezna de femeie, tremuram tot. Gagicile astea pe care le vezi la televizor bitiind din fund nici macar nu dau in tempo“, declara, cu stiinta, Raducanu.
Vodca pe mormintul lui Nichita
Uneori, artistul ii face o „vizita“ la cimitir lui Nichita Stanescu, cu care a fost bun prieten, si ii toarna o sticla de vodca pe mormint. Si spune: „Bre, ce faci acolo? Hai, vino inapoi, ca ma plictisesc singur aici…“. Acesta este Johnny Raducanu. Mereu indragostit, de prieteni, de viata, de muzica…
Tiganii, sangele proaspat al Europei
Reactiile dure ale artistului la adresa vietii politice si sociale sint completate de momente de luciditate si profetie: „Brucan a fost dragut cind a zis ca Romania are nevoie de 20 de ani ca sa devina democratica. Are nevoie de o suta! Iar tiganii o sa se emancipeze. In Europa sint multe femei tentate sa faca o partida cu un tigan, pentru ca au un alt aer, aduc cu ei un singe proaspat. Am fost, cu ceva timp in urma, la o lansare de carte, ma invitase Liiceanu. Cartea se numea, cum credeti? Tiganii! Pai cum altfel, doar sint si eu dintre ei, de-aia am in singe muzica lautareasca pe care o strecor printre clapele pianului meu cind cint jazz. Am vazut acolo tigani foarte destepti – poeti, scriitori, profesori universitari – si fete frumoase de pica, de-alea instruite, cu facultate. Si m-am simtit tare mindru ca nu ne fac neamul de ris.“
Prietenii despre Johnny Raducanu
Ion Caramitru:
„Johnny e un singuratic. De geniu. Ce face el acolo, in camaruta lui de la etajul VII al unui bloc din Banu Manta, de nu-l reclama niciun vecin, tine probabil de miracol.“
Fanus Neagu:
„Esti, Johnny, un mizerabil print minunat care si-a ales divan de domnie in scoica urechii mele si in fructele viselor ce-mi podesc toate clipele uimite.“
Nichita Stanescu:
„Johnny Raducanu si-a innodat inima ca acoperisul timpanelor noastre, ca un leopard in rut…“