In timpul comunismului, undeva prin anii ’80 - ‘90, aparatul video devenise un refugiu pentru romani. Atunci, casetele VHS, de cele mai multe ori piratate, aduceau in casele noastre peliculele hoolywood-iene. Fiindca acestea nu erau copiate intr-un studio profesionist, o voce parca mereu trista, dar, totodata, atragatoare traducea ceea ce aveau de spus actorii americani: Persoana care era atunci prezenta, prin vocea sa, in casele tuturor este Irina Margareta Nistor.

O generatie intreaga a crescut cu vocea dumneavoastra imprimata pe casete video. Cum ati ajuns sa-i dublati pe Bruce Lee, Sylvester Stallone sau Demi Moore?

A fost simplu. Eu traduceam deja la cinemateca in sala, intr-o cabina, exact ca la o conferinta. Totul se intampla „pe viu”. Eram deja cunoscuta pentru ceea ce faceam la televizor, asa ca un personaj din televiziune, seful sectiei de pompieri, m-a recomandat unui anume inginer Zamfir. Acesta m-a cooptat si la el traduceam filmele de pe casete originale.

Ati fost unul dintre primii romani care au lucrat la patron. In ce conditii tehnice traduceati filmele?

Treaba era foarte simpla. Aveam un video, bine... nu cum erau cele din televiziune, Sony sau Betacam, era ceva mai slab. Acesta se lega la alt video, impreuna cu un microfon. Astfel, se trageau vocea si filmul pe alta caseta. Aici eu imi terminam treaba. Procesul insa nu se sfarsea. Domnul Zamfir apela la un procedeu care se numea autodubbing. Asa trecea sunetul pe caseta originala, astfel evitandu-se pierderea calitatii, fiindca oricum casetele erau copiate de foarte multe ori, imaginea ajungand sa devina doar o holograma.

Mai stiti ceva de domnul Zamfir?

Absolut nimic. Presupun ca acum este un om prosper de afaceri. Macar stim ca el a muncit, a investit in aparatura. In plus, a avut parte de foarte multe nopti nedormite. Interesant este ca am cunoscut persoane care mi-au povestit cum au pornit afaceri cu banii stransi din vizionari in apartamente. Am inteles ca era ca la cinematograf, cu bilete rupte la intrare... Ma bucur ca i-am putut ajuta in acest fel.

Multi se amuzau de adaptarile dumneavoastra atunci cand personajele aruncau cate o injuratura. Va apartineau traducerile inexacte sau aveati un fel de cenzor?

Da, imi apartineau adaptarile. Mi se par vulgare injuraturile, consider ca sunt atuul tortionarilor, iar eu nu am vrut sa fiu tortionar. Acum, filmele romanesti abunda in astfel de termeni. Sper sa treaca aceasta perioada. In vremea lui Ceausescu se vorbea foarte urat, comunistii fiind oameni simpli. Tinerii considera acum ca este nostim sa folosesti un astfel de vocabular. Dupa parerea mea, termenii sunt luati de la comunisti sau de la romi.


In acea perioada, cenzura era draconica... Are sens o comparatie cu CNA-ul actual?

Nici nu se pune problema! Din filme dispareau foarte multe cadre. Tot ceea ce tinea de religie: slujba, biserica, Paste sau Craciun era eliminat. Nu exista opulenta, nu trebuiau sa apara case cu multe camere. Occidentul trebuia prezentat cu mahalale si mocirla, cam ca in Slumdog Milionaire, filmul care a castigat Oscarul. De asemenea, era interzis sa apara prea multa mancare. De exemplu, in Tom si Jerry, nu existau imaginile cu masa imbelsugata sau frigiderul ticsit. Din Dallas disparea Sue Ellen pe marginea piscinei si cu paharul in mana. Nu existau filme cu batrani. Considerau cei de atunci ca Ceausescu s-ar fi simtit vizat cand ar fi vazut imaginile cu oameni in varsta, desi eu cred ca el se considera tanar si ferice. Copiii lui aveau probleme cu bauturica si de asta dispareau imaginile cu alcool.

Vocea dumneavoastra era aproape la fel de cunoscuta ca a lui Ceausescu. Va recunostea lumea la telefon, la piata?

S-a intamplat, dar abia dupa revolutie. Bizar, abia in 1990 m-a recunoscut cineva. Poate se temeau sa nu imi faca rau din timiditate. Asa suntem noi, romanii, timizi si obraznici.

Cum a inceput pasiunea pentru arta cinematografica?

Prin educatie. Mergeam impreuna cu parintii la Sala Palatului. Chiar am vazut acum ca se reia Cleopatra. A fost primul film vazut in sala. Am mers de mica la film. Declicul nu a fost insa pentru filme, mai mult pentru televiziune.


Probabil sunteti romanul care a vazut cele mai multe filme. Care este preferatul dumneavoastra?

Casablanca.

Cleopatra a fost primul film vazut la cinema. Care a fost primul de care va aduceti aminte?

Erau cele de la televizor. Imi aduc aminte de un serial pentru copii, care se numea Valvartej. Stiu ca se realiza in direct. Din pacate, imaginile cu serialul nu prea se mai gasesc.

Acum traduceti carti, colaborati cu diferite publicatii sau posturi tv, aveti o emisiune la radio, prezentati spectacole si sunteti consultant artistic. Mai dormiti?

Destul de rar. Din fericire, nu am nevoie de multe ore de somn. Cred ca si de asta nu simt niciodata diferenta de fus orar cand merg in Noua Zeelanda, de exemplu. Eu lucrez haotic, ma trezesc noaptea. Doua-trei ore de somn imi sunt suficiente si nici nu trebuie sa fie neaparat consecutive. Imi place foarte mult ceea ce fac, poate daca nu as fi atat de pasionata, as dormi non-stop.

Ati tradus Vagabondul milionar, care a stat la baza premiatului Slumdog Milionaire. Volumul respecta legea nescrisa potrivit careia cartea este mai buna decat ecranizarea?

Aici e altceva. Nu respecta aceasta lege. Uite, chiar am vazut Cititorul, care este infinit mai bun decat cartea, deci nu este obligatoriu. Insa, Vagabondul milionar e total diferit. Scenaristul a modificat cele 12 intrebari creand 12 povesti. El a avut grija sa nu omoare cartea. Insa mirajul India poate fi surprins doar din carte, dar trebuie sa stii sa citesti. Exista in acest sens si un audiobook, o adaptare a volumului.