De citeva zile privesc inmar­murita la televizor si-mi pare ca toate posturile tv s-au blocat asupra unor subiecte. Spre exemplu, vad peste tot aceeasi vinatoare mediatica ce-si propune sa linseze vinovatii, sa construiasca eroi si sa stirneasca dezbateri despre cit de disperata e situatia sistemului sanitar din Romania, si nu numai. Peste tot sint aceleasi polemici, incheiate cu o concluzie declarata unanim ca fiind ade­varata, nu numai pentru sfera medicinei: „Ne pleaca valorile!“. Uneori am impresia ca poporul acesta urmareste suferinta cu o tarie pe care nu as vrea sa o accept! Nu ne scapa niciun detaliu din filmul tragediei... al tragediilor, in general. Avem „galerii foto“ de la inmormintari, rastalmacim declaratiile oamenilor disperati si, in cazul acesta, asaltam durerea parintilor cu obiectivele camerelor de filmat sau tirim prin ziare cerneala scursa de la pseudojurnalisti care se joaca cu pixul. Pentru ca emisiunea pe care o coordonez, O data-n viata, are o componenta umanitara importanta, stiu ce inseam­na disperarea oamenilor care se confrunta cu verdicte medicale implacabile. Si da, ne pleaca valorile. Pare ca odata cu oamenii valorosi care aleg sa-si reconstruiasca viata departe de granitele unei Romanii absurde se duc si valorile morale ale acestui popor. Un popor care-si umileste dascalii, care-si impinge medicii sa accepte gesturi materiale din cauza unui salariu… ridicol. Si asa, tot privind la televizor spre o Romanie in care eu insami ma regasesc tot mai putin, imi amintesc de lacrimile actorului pus in situatia de a alege intre scena si pensie. Cu ceva timp in urma l-am urmarit pe maestrul Ion Lucian declarind ca „am trait mai mult decit trebuia“, aproape cerindu-si iertare pentru un drept pe care, dupa 70 de ani de „munca“ pe scena teatrului romanesc, ar trebui sa il aiba. Romania o ia razna: copii care mor dintr-o neatentie a unei asistente medicale, care ii lasa nesupravegheati, pentru ca, alaturi, o colega isi sarbatoreste ziua numelui cu o sampanie si trei piscoturi, tineri cu priviri abatute… nestiind nici ei spre ce se indreap­ta, debusolati si cu o ierarhie a valorilor… anapoda… oameni in virsta, asemenea actorului Ion Lucian, care, desi eram doar telespectator la emisiunea respectiva, m-a dezarmat, spunind: „Mi-am pierdut inutil timpul pe acest pamint“. Le-as cere romanilor ca ma­car „o data in viata“ sa indrepte cirma unei tari in deriva spre o Romanie de incredere, care sa-si recapete valorile. Altfel… incotro?