"Superlativele tineretii": atunci cind talentul nu are virsta
    POZA:

"Superlativele tineretii": atunci cind talentul nu are virsta

Primaria Municipiului Sibiu

Data: 2007-10-20
GALA. Cea de-a sasea editie a "Superlativelor tineretii" a avut o gazda extrem de primitoare si de eleganta: Primaria Municipiului Sibiu.

Organizatorul, Fundatia "Amfiteatru", a ales Sibiul drept "cimp de lupta" pentru acest eveniment, avind in vedere ca multi dintre performerii premiati in cadrul acestei gale sint de prin partea locului. Astfel, cu mic cu mare, adica impreuna cu TVR 2, coproducator al evenimentului, cu regizoarea Beatrice Rancea si cu partenerii, "Radiocom", Agentia pentru Strategii Guvernamentale si Fundatia "Mobexpert", ne-am regrupat in capitala culturala europeana a anului 2007 pentru a premia si pentru a promova tinerii performeri ai Romaniei.

Amfitrionii evenimentului, Gianina Corondan si Cristian Brancu, au chemat pe scena, rind pe rind, juniorii, care au primit distinctiile din bratele unor seniori consacrati. A fost o seara magica, o seara a artelor frumoase si a stiintelor exacte, o seara a olimpicilor internationali, o seara a performantelor facute din pasiune si, mai ales, o seara a emotiilor. Astfel, i-am vazut frumosi, destepti, emotionati pe tinerii din corul Harmony, care au impresionat asistenta cu vocile lor dupa ce au fost prezentati pe scena de insusi ministrul culturii si cultelor, Adrian Iorgulescu. Constantin Chiriac, directorul Teatrului National "Radu Stanca" din Sibiu, a premiat-o in stilu-i caracteristic, plin de farmec si de umor, pe regizoarea Ana Margineanu. Daria Ioana Visanescu, micuta sahista care, la numai zece ani, a uimit lumea, a primit distinctia din partea lui Cristian Topescu, cel care, la rindul lui, a fost surprins de alti premiati, baschetbalistii recordmeni de la "Al saselea jucator". Acestia din urma i-au dedicat marelui cronicar sportiv performanta unica in lume de a juca 80 de ore baschet in sala. Daca tot am ajuns la performanta datorata muncii in echipa, trebuie sa-i mentionam aici pe voluntarii Asociatiei "Sibiu 2007", premiati pentru efortul depus in organizarea evenimentelor specifice capitalei culturale europene. Cel care i-a prezentat pe scena a fost Emil Tarala, reprezentantul Agentiei pentru Strategii Guvernamentale. Asociatia Studentilor Medicinisti din Sibiu, "Hipocrate", a primit premiu pentru ca a demonstrat ca o mina de tineri inimosi poate organiza un congres international la cele mai inalte standarde. Trebuie sa-i mentionam aici si pe olimpici: Sinziana Muraru, fiica actorului Vasile Muraru, medaliata cu aur la Olimpiada de Chimie Internationala din Rusia. Eleva a Colegiului "Tudor Vianu", Sinziana a primit trofeul nu de la un olimpic, ci de la un organizator de olimpiade: Corneliu Bucur, directorul Muzeului Astra din Sibiu. Adrian Airinei a venit la Sibiu tocmai de la Iasi pentru a celebra inca o data dubla victorie de anul acesta: medalia de aur la Balcaniada de Informatica si medalia de argint la Olimpiada Internationala de Informatica. Dupa atitea stiinte exacte, a venit rindul artelor! Am descoperit la Sibiu o tinara-fenomen, Ioana Bogdana Jucan, scenarista si actrita care si-a propus sa duca teatrul la sate. Pina atunci insa, ea studiaza filosofia si teatrologia la Cambridge. Lucia Dumitrescu, cistigatoarea trofeului "Mamaia 2007", si-a adaugat in palmares si trofeul "Superlativelor tineretii", pe care i l-a inminat Alin Oprea.

Cosmina Nicolescu, producatorul emisiunii Arena leilor, a ridicat distinctia la categoria Idei de afaceri, iar Mihaela Gros a urcat pe scena pentru a primi trofeul in numele colegului ei, Sergiu Matei, premiat la categoria Jurnalism pentru nominalizarea de la premiile Emmy.

Doua au fost momentele emotionante ale serii. Primul a fost prilejuit de aparitia pe scena a micutului Raul Neculai, in virsta de opt ani, care, in ciuda unei malformatii a miinii drepte, a ales sa se exprime prin pictura si o face extrem de bine. Impresionata de povestea lui



Raul, dar si de farmecul lui de copil curat, Fundatia "Mobexpert" i-a donat acestuia 1000 de euro, cu promisiunea de a incerca sa-l sprijine in dobindirea unei proteze adecvate. Cel de-al doilea moment in care emotia a atins cote maxime a fost prilejuit de decernarea premiului la categoria Film. Maria Dinulescu, protagonista acestui premiu, a fost anuntata pe scena de catre Mircea Cazan, presedintele "Radiocom", cel care a avut privilegiul de a se afla si pe covorul rosu de la Cannes atunci cind California Dreamin (nesfirsit) a cistigat premiul "Un certain regard". Maria a dedicat acest premiu, printre lacrimi, regizorului Cristi Nemescu.

Nu putem incheia aceasta trecere in revista a performantei romanesti, fara a le multumi celor care ne-au indulcit seara cu recitaluri de teatru si de muzica: studentii la actorie din clasele profesorilor Marian Ralea si George Ivascu, trupa Talisman, Lucia Dumitrescu si corul Harmony.
95236 afisari
 
         
 
3.0 - 187894 voturi
 

EVENIMENTE VIP